În toamna lui 2016 stârnim apetitul tuturor autorilor pentru materiale inovatoare care să analizeze în profunzime incluziunea economică a romilor prin competiția jurnalistică “Antreprenoriatul romilor”.
Minoritatea romă este ilustrată adesea în presa românească și internațională printr-o lentilă cu un diametru mult prea strâmt. Nu de puține ori, însă, jurnaliști care au tratat subiectul în profunzime și au arătat publicului nuanțele realităților diverse ale romilor, in reportaje precum “Rom de esență tare “Rom de esență tare”.
Una din marile speranțe pentru rezolvarea multitudinii de probleme care afectează grupurile vulnerabile, economia socială, reprezintă ea însăși o mișcare aflată în anii de pionierat, deși România găzduiește mulți practicieni, care uneori nici nu consideră că munca lor de zi cu zi este parte din economia socială.
Condeiul tău poate aduce speranță, reflecție în rândul autorităților care pot influența sectorul sau poate facilita colaborări nesperate pentru grupurile care s-au înhămat la aventura antreprenoriatului social.
Oferim 3 premii a câte 1.000 de dolari fiecare pentru proiecte jurnalistice care ilustrează povești inspiraționale ale unor întreprinderi de economie socială rome.
Evaluarea aplicațiilor va fi făcută de un juriu independent reprezentant de:



Cele 3 proiecte câștigătoare vor primi suport din partea organizatorilor prin facilitarea accesului în comunități, iar valoarea premiilor acoperă eventualele cheltuieli pentru realizarea materialelor și fee-ul autorului/autorilor. În plus câștigătorii vor primi și pregătire și mentorat în “Istoria și Cultura Roma” și informații în funcție de specificul comunităților și neamurilor pe care intenționează să le adreseze de la Nicoleta Bițu, activist cu peste 20 de ani de experiență. Realizarea materialelor va avea loc cel târziu până pe 31 octombrie 2016, iar publicarea cel târziu până pe 31 noiembrie 2016.
Detalii despre înscrieri și condiții sunt disponibile aici: REGULAMENT SI FORMULAR DE INSCRIERE CONCURS JURNALISTI "ANTREPRENORIATUL ROMILOR".
Înscrierile sunt deschise până pe 31 august 2016, ora 24:00.
Competiția pentru jurnaliști “Antreprenoriatul romilor” este organizată în cadrul proiectului “Economia socială și incluziunea romilor: situația actuală și soluții pentru dezvoltare” derulat în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2016 de către Centrul Român de Politici Europene în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities și Romano ButiQ, fiind co-finanțat de Open Society Foundations.